Federația SANITAS din România: Scrisoare deschisă adresată Parlamentului României

0
9301

Stimați parlamentari,

Ne adresăm dumneavoastră, tuturor celor care ocupați fotoliile de parlamentari în Camera Deputaților, deoarece, indiferent de culoarea politică, prin votul pe care îl dați cu privire la sistemul de salarizare a personalului angajat în sănătate și asistență socială, aveți posibilitatea fie să creșteți, pe termen lung, eficiența și calitatea serviciului public, fie să mențineți procesul de degradare continuă a acestui sistem!

Federația SANITAS din România vă solicită public să susțineți amendamentele depuse de organizația noastră, pentru modificarea O.U.G. nr 91/2017 pentru modificarea și completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Este șansa pe care o aveți, în acest moment, să puneți capăt discriminării unor categorii profesionale din sănătate și asistență socială, discriminare pe care ați legiferat-o prin adoptarea Legii-cadru nr. 153/2017, și să evitați blocarea activității întregului sistem sanitar prin declanșarea unor mișcări spontane de protest. Angajații din diferite unități sanitare, care se consideră dezavantajați de forma actuală a Legii salarizării, sunt deja în stradă iar acțiunile lor se extind la nivel național.

Totodată, Federația SANITAS din România vă solicită să reveniți la un mod corect și legal de relaționare cu organizațiile sindicale, renunțând la metodele practicate în ultimile zile, de a împiedica prezența reprezentanților organizației noastre la ședințele comisiilor și ale plenului Camerei Deputaților sub diferite motive care nu au suport real.

Stimați parlamentari,

Atragem atenția în mod public că ignorarea în continuare a solicitărilor Federației SANITAS nu face decât să concentreze nemulțumirile celor peste 100.000 de membri ai organizației și să conducă la proteste sindicale generalizate. Consiliul Național SANITAS se va întruni luni, 12 martie, în ședință extraordinară, la solicitarea membrilor noștri care cer sancționarea drastică a tuturor decidenţilor pentru atitudinea constant discriminatorie față de angajații din sănătate și asistență socială.

P R E Ş E D I N T E,
Leonard Bărăscu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Dovediți că nu sunteți un robot. Completați cu cifrele corespunzătoare, caseta de mai jos. *