De la tradiții românești la obiceiuri guvernamentale de sfârșit de an!

0
741

Cu tot respectul pentru frumoasele tradiții românești ce însoțesc sărbătorile de iarnă, suntem obligați (și) la acest sfârșit de an să ne concentrăm pe mult controversata tradiție guvernamentală – începută de ex-premierul Boc și continuată de toate guvernele următoare, inclusiv de actualul guvern Dăncilă – de a emite in luna Decembrie o ordonanță de urgență niciodată prevestitoare de bine!

OUG 114/29.12.2018 ne aduce “daruri” nebănuite: zilele libere muncite, dar neplătite; sporurile blocate la nivelul lunii Decembrie 2018; indemnizația de hrană supraimpozitată etc.! Aduce reglementări care demonstrează încă o dată că actuala guvernare tratează cu superficialitate Sănătatea și Asistența socială, deși se laudă ori de câte ori are ocazia că le consideră ”prioritate națională”! Arată că nu înțelege felul in care aceste două sisteme funcționează, că perpetuează greșelile făcute prin legea salarizării și chiar le agravează; că nu îi pasă de discriminările pe care deja le-a produs între diferitele categorii de salariați, că nu are de gând să îndrepte niciuna din nedreptățile la care i-au expus pe colegii noștri… Ba mai mult, că instituie noi blocaje în evoluția legală a veniturilor salariaților din ambele sisteme!

În aceste condiții, Federatia SANITAS, o organizație activă, cu tradiție mult mai lungă decât această guvernare, va începe anul 2019 cu o analiză foarte serioasă a efectelor imediate generate de proaspătul act normativ și va demara toate acțiunile necesare și eficiente pentru obținerea tuturor drepturilor legale ale membrilor ei! De-a lungul istoriei noastre sindicale, am avut și am depășit o multitudine de obstacole, împreună cu toți cei care ne-au fost și ne sunt membri sau doar parteneri – și suntem convinși că la fel se va întâmpla și în anul ce vine!

Să continuăm așadar împreună, în pofida tuturor încercărilor guvernanților de a ne dezbina, să rămânem aceeași organizație puternic ancorată în realitate. În aceste zile de final de an să ne facem urări de sănătate și viață lungă în lumea virtuală, iar odată cu primele zile ale lui 2019, să ne pregătim serios și minuțios de singura luptă pe care trebuie să o ducem: lupta sindicală!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Dovediți că nu sunteți un robot. Completați cu cifrele corespunzătoare, caseta de mai jos. *