Contrar declarațiilor politice, deciziile guvernanților demonstrează că SĂNĂTATEA și ASISTENȚA SOCIALĂ NU SUNT priorități naționale!

0
6238

Ordonanța de Urgență 91/2017 care modifică Legea salarizării personalului bugetar, publicată în Monitorul Oficial ieri, 8 decembrie, ne arată, încă odată, că sănătatea și asistența socială nu sunt priorități naționale! Dacă ar fi fost așa, atunci guvernanții ar fi adoptat TOATE modificările solicitate de SANITAS, în beneficiul angajaților din aceste domenii.

Dar guvernul a acționat din nou doar cu jumătăți de măsură, probabil pentru ca ”haina” bugetară să acopere cât de cât omisiunile și disfuncționalitățile Legii 153/2017, pe care le semnalează de jumătate de an angajații din toate instituțiile publice – și din educație, și din administrația centrală, și din primării sau prefecturi. Domeniile noastre sunt doar două din cele multe, pe care statul trebuie să le finanțeze și pentru care nu are resursele necesare. Și atunci, aplică politica ”cârpelii”: mai ia de aici, mai lipește dincolo, cât să nu crape sistemul! Iar proiecția bugetară pe 2018, însoțită de aceleași declarații de prioritizare, nu se deosebește radical de cea de anul acesta sau de cele din anii anteriori.

CE A REZOLVAT NOUA ORDONANȚĂ, LA PRESIUNILE FEDERAȚIEI SANITAS:

Pentru sistemul sanitar

Pentru asistență socială

· Pentru personalul din sistemul sanitar care a beneficiat în anul 2017 de tichete de masă, indemnizația de hrană se acordă începând cu 1 ianuarie 2018, intr-un cuantum de  1/12 din dublul salariului minim pe economie adică 317 lei.

· Această indemnizație nu va fi inclusă, în anul 2018, la stabilirea limitei de sporuri.

· Până la 1 martie 2018, sporurile se vor acorda conform actualelor reglementări adăugându-se majorarea de 25% cu începere de la 1 ianuarie .În intervalul 1 ianuarie – 1 martie 2018 se va negocia un nou Regulament de sporuri, aplicabil atât pentru sănătate cât și pentru asistența socială.

· Reglementarea privind plata gărzilor efectuate în afara normei de bază (reamintim că norma actuală, de 35 de ore/săptămână, include o gardă obligatorie, plătită în cadrul salariului de bază)

· Contravaloarea gărzilor efectuate în afara normei legale de muncă și a programului normal de lucru la funcția de bază, cu excepția sporului prevăzut la art. 3, face parte din suma salariilor de bază.  Aceasta înseamnă că plata corespunzătoare gărzilor efectuate în afara normei legale nu vor fi luate în calcul la stabilirea limitei de 30% aplicabilă sporurilor în sistemul sanitar.

· Posibilitatea acordării unor salarii de axcelență în tr-un cuantum crescut, de până la două salarii minime brute,  lunar doar cu acordul sindicatului reprezentativ la nivel de unitate.

· S-au făcut câteva corecții ale grilelor de salarizare, lucru pe care SANITAS l-a cerut încă de la apariția Legii 153.

· Acordarea creșterilor salariale diferențiat  în procent de 28,5% pentru persoanele scutite de impozit astfel încât să nu existe scăderi salariale  după efectuarea transferului de contribuții.

· Tot personalul din asistența socială, inclusiv TESA, poate beneficia de sporuri pentru condițiile  specifice de muncă.

·  Pentru instituțiile din sistemul de asistență socială, suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, se vor acorda cumulat pe total bugetul ordonatorului principal de credite într-un procent ce nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază.

· Transferarea limitei de 30% la ordonatorul principal de credite va permite acordarea sporurilor cuvenite pentru condiții de muncă pentru personalul angajat în centrele cu personalitate juridică subordonate DGASPC-urilor.

· Obligativitatea încadrării în limita de 30% pentru acordarea sporurilor se va aplica de la 1 martie, după elaborarea noului Regulament de sporuri. Până atunci valoarea sporurilor se va plăti realizându-se majorarea salarială de 25% prevăzută a se acorda de la 1 ianuarie.

· Reconsiderarea vechimii acumulate înafara sistemului bugetar la încadrarea în gradația aferentă pentru vechime.

Acordarea creșterilor salariale diferențiat  în procent de 28,5% pentru persoanele scutite de impozit astfel încât să nu existe scăderi salariale  după efectuarea transferului de contribuții.

 

CE A IGNORAT ACTUALUL GUVERN:

Solicitările SANITAS pentru sistemul sanitar Solicitările SANITAS pentru asistență socială
· Solicitarea SANITAS ca indemnizația de hrană să se acorde, de la 1 ianuarie 2018, TUTUROR angajaților din sănătate și asistență socială. Acest drept va intra în vigoare de la 1 decembrie 2018, pentru acei angajați din sănătate care nu au beneficiat în trecut.

· Drepturile salariale aferente activității prestate în linia de gardă, sporul pentru munca de noapte și sporurile pentru zilele de repaus săptămânal și sărbătorile legale vor fi stabilite conform prevederilor aplicabile în luna ianuarie 2018, pe tot parcursul anului 2018 repetându-se situația de a ne raporta cu sporurile la un alt salariu decât cel aflat în plată.

· Solicitarea repetată a SANITAS, acceptată formal de partea guvernamentală în toate întâlnirile din lunile octombrie și noiembrie, de a elimina obligativitatea impusă medicilor de a efectua gărzi în afara programului normal de lucru la funcția de bază până la limita a 48 de ore pe săptămână.

·Solicitarea SANITAS privind o serie de reglementări specifice personalului contractual și funcționarilor publici din DSP, astfel încât aceștia vor pierde din nivelul actual al  veniturilor începând cu 1 ianuarie 2018.

· Solicitările SANITAS privind modificarea art 38, alin 3 lit b. În consecință, vor fi medici și asistenți medicali care nu vor avea creșterile salariale cuvenite începând cu 1 martie 2018, respectiv cei din medicina școlară, angajații din cadrul Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă și cei din comisiile de expertizare a capacitătii de mună, cei care ocupă funcții asimilate celei de asistent medical: moașe, surori medicale, tehnicieni de radiologie, etc.

· Solicitarea SANITAS, acceptată formal de partea guvernamentală în repetate rânduri, conform căreia tot personalul angajat în sistemul sanitar care beneficiază în acest moment de un spor pentru condiții de muncă, acordat în condițiile legii, să poată beneficia în continuare de acesta. Ordonanța nu modifică Legea 153/2017 în acest sens, fapt care va afecta în mod probabil personalul TESA, care este posibil să nu poată beneficia de sporurile acordate în sistemul sanitar.

· Solicitarea SANITAS ca indemnizația de hrană să se acorde, de la 1 ianuarie 2018, TUTUROR angajaților din sănătate și asistență socială. Acest drept va intra în vigoare abia de la 1 decembrie 2018.

· Păstrarea unor categorii socio-profesionale din cadrul sistemului de asistență socială în grila specifică a administratiei publice locale, distinct de personalul de specialitate, face ca aplicarea legii să nu se producă unitar iar creșterile salariale să fie diferențiate de la o unitate la alta.

 

 

 

 

Consiliul Național SANITAS se va întruni în 11 – 12 decembrie, va analiza conținutul OUG 91/2017 și va decide cu privire la oportunitatea și modul în care federația va reacționa pentru a obține și modificările ignorate până în prezent de partea guvernamentală.

Domnilor guvernanți, nu așa veți reuși să aduceți la o stare de normalitate Sănătatea și Asistența socială din România: angajații din  spitalele publice se confruntă cu aceeași lipsă de medicamente și materiale, pacienții continuă să reproșeze calitatea actului medical, sistemul de asistență socială este în continuare deficitar, nu ați reușit să limitați corupția din managementul spitalelor publice, în consecință medicii și asistenții medicali plecați din sistemul public nu au multe motive să se întoarcă, iar cei bine pregătiți vor continua să se îndrepte către sectorul privat sau către alte țări! Unde este atunci prioritatea pe care o declarați public cu fiecare ocazie?

#BIROUL OPERATIV al Federației SANITAS din România

Pentru consultarea OUG de modificare a L 153 o puteți descărca de aici: OUG 91 din 8 dec.2017

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Dovediți că nu sunteți un robot. Completați cu cifrele corespunzătoare, caseta de mai jos. *