C O M U N I C A T
Federația SANITAS deschide discuţiile pe legea salarizării
la cel mai înalt nivel guvernamental
Ieri, 12 septembrie 2017, la ora 16.00, a avut loc întâlnirea reprezentanţilor confederaţiilor sindicale din România cu primul ministru Mihai Tudose şi echipa acestuia.
Din delegaţia C.N.S.L.R.-Frăţia a făcut parte şi un reprezentant al Biroului Operativ al Federaţiei SANITAS. După discuţiile pe Legea nr. 62/2011 a dialogului social şi pe alte subiecte de interes general, reprezentantul nostru a prezentat premierului României nemulţumirile organizaţiei noastre vis-a-vis de Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Astfel, ne-am asigurat că erorile sau omisiunile din această lege, precum şi blocajele privind negocierea Contractului Colectiv de Muncă şi a Regulamentului de sporuri sunt subiecte care au ajuns în sfârşit pe masa primului-ministru, având astfel şanse mai mari de a fi discutate şi soluţionate. Am constatat, cu stupoare, că primul-ministru nu fusese informat despre nemulţumirile salariaţilor din sistemul de sănătate şi asistenţă socială în ciuda asigurărilor ferme făcute în întâlniri publice de către ministrul Sănătăţii şi secretarul de stat din Ministerul Dialogului Social.
Cu speranţa că primul-ministru Mihai Tudose va da curs solicitării noastre de a avea o întâlnire numai pe Sănătate şi Asistenţă socială, mâine 14 septembrie a.c. vom discuta în Consiliul Naţional toate sesizările colegilor noştri din sistem şi vom decide asupra calendarului viitor de acţiuni.
BIROUL OPERATIV al Federaţiei SANITAS