Sanitas Braila

Ministerul Sănătăţii modifică proiectul Regulamentului de sporuri

Ministerul Sănătăţii a revenit asupra Regulamentului de sporuri, astfel încât la această dată la secţiunea „Transparenţă decizională” a site-ului propriu putem regăsi varianta actualizată la data de 14 martie 2018 a proiectului de Hotărâre privind regulamentul de sporuri.

În acest context, putem observa că potrivit art. 19 (articol nou introdus): „ În cursul anului 2018 sporurile se acordă cu respectarea cuantumurilor stabilite pe funcții, grade și trepte profesionale în Anexa nr.10 la prezenta hotărâre.”

Potrivit noilor modificări, în acest an regulamentul de sporuri ar urma să intre în vigoare doar cu jumătate de măsură, limitându-se de fapt acordarea propriu-zisă a procentelor stabilite în regulament.

Facem precizarea că Anexa 10 se referă doar la sistemul sanitar nu şi la cel de Asistenţă socială reglementat de Anexa 9.

Din declaraţiile Ministrului Sănătăţii rezultă că s-au avut în vedere câteva principii la elaborarea Anexei 10:

  1. Menţinerea cuantumului sporurilor aflate în plată la acest moment pentru categoriile profesionale care nu beneficiază de majorări salariale pe parcursul anului 2018 (farmacişti, biologi, chimişti, psihologi, infirmiere brancardieri, personal TESA, etc).
  2. Cuantumurile sporurilor prevăzute pentru categoriile profesionale care beneficiază de creşterea salariilor de bază începând cu 1 martie 2018 (medici şi asistenţi medicali) nu se stabilesc prin aplicarea procentelor prevăzute în anexele 1 – 8 la salariul de bază actual. Această abordare încetineşte ritmul de creştere aşteptat, însă asigură totuşi o creştere a venitului realizat raportat la luna anterioară.
  3. Locurile de muncă care nu au beneficiat de sporuri potrivit vechiului regulament, dar sunt introduse în anexele 1 – 8,  vor putea primi sporuri de la 1 martie 2018, potrivit Anexei 10.

Anexele pot fi vizualizate aici:
|
Anexa 10 – Unitati Clinice



Anexa 10 – Neclinice


|
Anexa 10 – Ambulanta, UPU, ATI


|
Anexa 10 – Anatomie Patologica