Sanitas Braila

Medicii de familie își cer drepturile

Medicina de familie, această cenușăreasă a sistemului medical, este lăsată la coada listei de priorități atunci când vine vorba de venituri. Sătui de promisiuni, dar și nemulțumiți de birocrația din sistem și de sumele primite lună de lună, medicii de familie cer măsuri concrete. Deși au avut o întâlnire cu reprezentanții CNAS și cu ministrul Sănătății, care le-a promis sprijin deplin, medicii de familie nu sunt prea optimiști.

La câteva zile de când personalul medical din spitalele de stat a primit o mărire substanțială de salariu, medicii de familie se simt precum cenușăreasa breslei. „Depun eforturi pentru sănătatea noastră și este cazul să li se mărească și lor veniturile. Tot medici sunt, chiar dacă lucrează la cabinet sau la spital. Ar trebui să aibă aceleași salarii“, spune o pacientă, aflată la coadă la intrarea unui cabinet de medicină de familie.

Discriminare cu urmări serioase

Anul acesta, venitul cabinetelor medicilor de familie a crescut cu 16 procente, dar tot nu e de ajuns pentru a acoperi cheltuielile cu utilitățile, taxele și salariile personalului auxiliar. „Această discriminare va avea repercusiuni triste. Medicina de familie va fi văduvită și tinerii colegi nu vor mai dori să practice medicină de familie, iar asistentele noastre vor pleca către sistemul bugetar, pentru că este mai avantajos și evident că le înțelgem“, explică Rodica Tănăsescu, președintele Societății Naționale de Medicină a Familiei.

Din cei peste 40 de mii de medici care în momentul de față se află în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, peste 11 mii sunt medici de familie. Alți 10 mii sunt cei care au cabinete individuale în ambulatoriile de specialitate. Ceea ce înseamnă că mai bine de jumătate din totalul medicilor din sistemul public de sănătate nu vor avea parte de o majorare salarială.

„Încercăm să găsim un numitor comun“

Recent, la Casa de Asigurări Sănătate au avut loc noi discuții pe tema problemelor medicilor, la care a luat parte și ministrul Sănătății. „Am înțeles care sunt principalele lor nemulțumiri în afară de finanțare și cred că vom putea găsi pe viitor un numitor comun în rezolvarea problemelor care se ivesc din partea ambelor părți. Punând accent mai mare pe medicina de familie, am putea să evităm anumite costuri pricinuite de multele zile de spitalizare pentru anumite categorii de pacienți“, spune ministrul Sănătății.

Finanţarea medicinei de familie a rămas, ca pondere, la mai puțin de 6 % din bugetul sănătăţii. Din acest procent se acoperă cheltuielile necesare funcţionării cabinetelor şi venitul celor peste 11 mii de medici de familie și 16.000 de asistenţi medicali.

Numărul medicilor din sistemul public

Sursa: cotidianul.ro